Vara apar tot mai multe persoane care vor să profite de naivitatea turiștilor care vin la mare. Astfel, zilele trecute, polițiștii locali constănțeni au identificat în zona Gării CFR un bărbat care efectua transport de persoane fără a deține autorizație emisă de autoritatea publică locală. În consecință, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei conform LG 38/2003.
Potrivit Direcției Generale Poliția Locală (DGPL) Constanța, nici taximetriștii autorizați care încalcă legea nu au scăpat de sancțiuni.
„În urma unei acțiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale referitoare la transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, agenții au aplicat 54 de sancțiuni în conformitate cu prevederile Legii Nr 38 /2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, ale H.C.L.M nr.77/2021, ale OUG 195/2002 și ale Legii Nr.61/1991. Valoarea totală a amenzilor a fost de 11.850 de lei”, au precizat reprezentanții instituției.
Polițiștii locali acționează în permanență în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare, dar și clienții pot evita orice incident neplăcut dacă respectă câteva reguli elementare. Astfel, pasagerii trebuie:
- să aleagă doar mașinile inscripționate corespunzător sau mijloacele de transport alternativ;
- să solicite șoferului să pornească aparatul de taxat, dacă nu face acest lucru din proprie inițiativă;
- să le fie eliberat bonul fiscal la finalul cursei;
- să se asigure că sunt transportați la destinație pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit.
Be the first to comment