Taxa de stațiune va fi percepută la Mangalia și de persoanele fizice care oferă camere spre închiriere turiștilor

Stațiunea Saturn. FOTO: Primăria Mangalia

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în ședința ordinară de marți, 28 martie, mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social, dar și un proiect de hotărâre care se referă la taxa specială de stațiune.

Astfel, începând din acest an, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care dețin camere de închiriat, în scop turistic. Conform noilor modificări aduse Hotărârii existente a CL Mangalia, care stabilește taxa de promovare turistică și implicit taxa de stațiune, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și realizează venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință, au obligația de a percepe taxa de stațiune în cuantum de cinci lei/ zi/ persoană adultă. Respectivele persoane fizice vor depune declarația-decont, însoțită de Declarația 212, la Compartimentul Autorizare și Control Agenți Economici din cadrul Primăriei Mangalia.

Din 2023, taxa de dezvoltare și promovare turistică va fi de 15 lei/ cameră/ an, cumulată cu rata inflației pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/ cameră/ an, cumulată cu rata inflației. În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali au aprobat numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2022 – 2023, precum și proiectul care vizează criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe cu regim de închiriere și repartizarea acestora pentru tinerii Mangaliei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*