După ce scăpăm de alegeri, începem să ne bucurăm cu adevărat de iarnă. Consiliul Județean Constanța inaugurează Târgul de iarnă de la Constanța, luni, 12 decembrie, de la ora 17.00.
Evenimentul se desfășoară în perioada 12 – 23 decembrie și aduce în același loc peste 100 de comercianți de cadouri, producători agricoli dar și meșteri populari. Mâncarea tradițională și evenimentele muzicale au fost și ele incluse în program.
Cei mici vor avea ocazia să se întâlnească și cu Moș Crăciun.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un proiect care stârnește interes, dar mai ales speranță în rândul locuitorilor din comuna Aliman este cel referitor la dispensarul care urmează să fie construit în localitate. Entuzismat la rândul său de acest demers, primarul […]
Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul zilei de 17 septembrie la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Călugăreni, din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto, pe […]
Aproximativ 30 de elicoptere aparținând Forțelor Terestre ale Statele Unite urmează să decoleze, în perioada 24 februarie – 5 martie, de la baza Alexandroupoli din Grecia, către bazele de antrenament din România. Potrivit Biroului de […]
Be the first to comment