Tânără amendată de polițiști după ce, aflată în stare de ebrietate, a sunat nejustificat la 112

Mașină de poliție.

O tânără în vârstă de 28 de ani, din Constanța, a fost amendată cu 4.000 de lei, de polițiștii constănțeni, după ce, aflată în stare de ebrietate, a sunat nejustificat la 112 și a alertat autoritățile anunțând că ar fi fost sechestrată.

Potrivit IPJ Constanța, în cursul dimineții de miercuri, 23 iunie, în jurul orei 03.35, polițiștii Secției 4 au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi sechestrată. Apelul a fost localizat pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, iar în scurt timp de la sesizare, polițiștii au ajuns la fața locului, fiind identificată apelanta, de 28 de ani, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a alertat în mod fals organele de intervenție.

Femeia a fost sancționată contravențional, potrivit O.U.G. 34/2008, cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

Potrivit legii, apelarea falsă a Sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei. De asemenea, săvârșirea din nou a contravenției în interval de un an de la aplicarea sancțiunii se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 de lei.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*