Agresorul a fost arestat preventiv. Imagine cu rol ilustrativ.
Un tânăr a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce se masturba în public, în zona sensului giratoriu din Agigea.
Potrivit polițiștilor, incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de joi, 06 mai.
„În jurul orei 08.10, polițiști din cadrul Postului de Poliție Agigea s-au sesizat din oficiu cu privire la un bărbat, de 28 de ani, care săvârșea acte sexuale explicite, pe marginea DN 38, în zona sensului giratoriu din comuna Agigea”, au precizat sursele citate.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de vineri, 7 mai, el urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propuneri corespunzătoare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 – 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”, cea de-a V-a ediție a Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice – DAPYX, Medgidia 2022. Evenimentul de anvergură națională […]
Societatea comercială care realiza un proiect imobiliar pe plaja Corbu, în zona ariei protejate a Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, a fost amendată, cu 100.000 de lei, și de comisarii Gărzii de Mediu, după ce a […]
În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei distribuție apă potabilă din municipiul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 09 martie, în intervalul orar 08.00 – 19.00. Potrivit RAJA, […]
Be the first to comment