Un tânăr în vârstă de 22 de ani s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce a fost prins noaptea trecută în timp ce, drogat cu cannabis, se afla la volanul unui autoturism ce staționa pe mijlocul străzii, la intrare în Mamaia
„La data de 7 ianuarie, în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană posibil sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive se află într-un autoturism oprit pe mijlocul bulevardului Mamaia”, au transmis reprezentanți ai IPJ Constanța.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia și polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța.
Bărbatul în cauză, în vârstă de 22 de ani, a fost testat cu aparatul drugtest de către polițiștii rutieri, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis. Testarea cu aparatul etilotest a avut un rezultat negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Be the first to comment