Tânăr de 28 de ani, lăsat fără permis după ce a fost prins gonind cu peste 160 Km/h pe o porțiune de drum unde viteza maxim admisă este de 100 km/h

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii Serviciului Rutier Constanța și ai Serviciului Rutier Tulcea au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv viteza neregulamentară sau neadaptată la condițiile de drum.

Potrivit IPJ Constanța, în urma activităților, au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, dintre care 38 pentru depășirea limitei legale de viteză, în valoare totală de peste 85.000 de lei. De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 37 de permise de conducere, dintre care 36 pentru depășirea limitei de viteză cu peste 50 km/h.

Astfel, polițiștii au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe DN 22, în zona km. 259, având o viteză de 162 km/h, într-o zonă cu limita de viteză de 100 km/h. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, totodată fiind aplicată măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru 90 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*