Sute de polițiști constănțeni vor fi la datorie, zilnic, în minivacanța de Rusalii

Sute de polițiști constănțeni vor fi la datorie, zilnic, în minivacanța de Rusalii. FOTO: IPJ Constanța

Aproximativ 300 de polițiști constănțeni vor fi la datorie, zilnic, în această minivacanță, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, astfel încât Sărbătoarea de Rusalii să fie celebrată în siguranță.

Potrivit IPJ Constanța, peste 1.100 de polițiști vor acționa în această perioadă în dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.

Polițiștii rutieri constănțeni, cărora li se vor alătura polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și ai altor inspectorate de poliție județene din țară, vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din județul Constanța, în special pe cele din nordul și sudul litoralului, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi aparate radar, aparate etilotest și drug test, în vederea depistării șoferilor care încalcă legislația rutieră.

În ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, peste 100 de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică și vor acționa pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, de și din bagaje, a tâlhăriilor și descurajarea comiterii de fapte antisociale, atât în stațiile de cale ferată, cât și în vagoanele de călători.

Pentru a petrece această minivacanță în siguranță, polițiștii constănțeni vă recomandă:

  • Manifestați grijă pentru banii și bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflați în spații aglomerate sau pe plajă;
  • În aglomerație, dacă vă simțiți bruscați, controlați-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment și priviți cu atenție persoanele din jurul dumneavoastră;
  • Participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu atenție, să respecte semnalizarea rutieră și semnalele polițiștilor rutieri;
  • Conducătorii auto trebuie să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;
  • Pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric și să nu staționeze pe partea carosabilă.
  • Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situații neplăcute!
  • În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist sau sunați la 112!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*