Sute de militari din Balcani și din Statele Unite participă la un exercițiul “Platinum Lynx 16.5” în poligonul Babadag

Exercițiu militar în Poligonul de la Babadag
Exercițiu militar într-un poligon din Dobrogea

Au început exercițiile militare în poligonul de la Babadag. De astăzi, până pe 30 septembrie a.c., peste 200 de militari din Forţele Terestre Române, din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti” şi din Forţele Navale Române, de la Batalionul 307 Infanterie Marină, vor participa la modulul de pregătire PLATINUM LYNX 16.5, parte a exerciţiului multinaţional BLACK SEA ROTATIONAL FORCE 16 (BSRF 16).

Militarii români se vor instrui împreună cu peste 300 de militari din Bulgaria, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Republica Moldova, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Ucraina. Antrenamentele vor cuprinde trageri cu armamentul din dotare, acordarea primului ajutor în zonele de operaţii şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivelul subunităţilor.

PLATINUM LYNX 16.5 are ca obiective creşterea interoperabilităţii între forţele participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale şi creşterea profesionalismului militarilor.

BSRF 16 este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa şi Africa (MARFOREUR), care se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Acesta are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*