Polițiști de investigații criminale și investigarea fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au efectuat miercuri, 30 decembrie, nouă controale, pe raza municipiilor Constanța și Medgidia, respectiv orașul Ovidiu, la agenții economici autorizați în vederea comercializării de articole pirotehnice, pentru verificarea legalității unor astfel de activități.
În urma controalelor, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, conform Legii 126/1995, în valoare totală de 30.000 de lei. Totodată, au fost întocmite șase dosare de cercetare penală pentru încălcarea normelor legale la regimul materiilor explozive.
La aceeași dată, polițiștii de la transporturi au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la locuințele mai multor persoane bănuite de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
În urma activităților, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 15.000 de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, P1 și T2, în greutate totală de 350 de kilograme, în valoare de 50.000 de lei. Greutatea totală a încărcăturii de explozibil este de 70 de kg.
La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.
Be the first to comment