Polițiștii locali constănțeni continuă să uimească. După ce au pus piciorul în prag confiscând un ponei folosit ilegal la „plimbări“ cu copii pe plajă și în zona Satului de Vacanță, acum ies în față cu noi cifre care uimesc.
De la începutul lunii iulie și până weekendul trecut, echipaje ale Poliției Locale au acționat în Stațiunea Mamaia și altfel decât la capitolul rutier. Mai exact, polițiștii locali au aplicat în stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță un număr de 238 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 132.500 lei. Cei „premiați“ sunt indivizi ce desfășurau activități comerciale ilicite gen porumb fiert, mure, zmeură ș.a. Marfa depistată asupra contravenienților a fost confiscată.
Potrivit reprezentanților Poliției Locale, cuantumul amenzilor aplicate variază între 500 și 5000 lei în funcție de gravitatea faptei, dar cu posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minim. De asemenea, operatorul economic- utilizatorul plajei are obligația de a nu permite comerțul ambulant în conformitate cu prevederile OUG 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre.
Be the first to comment