Suportul psihoterapeutului – o necesitate în tratarea pacientului de cancer

Psiholog Oana Andreea Marta. FOTO OCH
Psiholog Oana Andreea Marta. FOTO OCH

Diagnosticul de cancer este una dintre cele mai stresante experienţe din viaţă unei persoane, ce atrage după sine o serie de emoţii dintr-un registru necunoscut, pe care cineva cu o viață normală din punctul de vedere al evenimentelor negative nu are cum să le experimenteze, și cu atât mai puțin să le înțeleagă. Unele persoane trec prin şoc, furie, negare, lupta cu o forţă divină, deznădejde, teamă şi senzaţie de totală pustiire a sufletului.

Realitatea este că această boală afectează mai mult decât corpul. Trebuie acordată o atenţie deosebită și sănătăţii sufleteşti şi emoţionale. Uneori nici chiar cei mai apropiaţi membri ai familiei, prietenii de suflet sau confidenţii cei mai intimi nu pot înţelege cum este să ai cancer. De aici, până la singurătate şi izolare, uneori nu este decât un pas.

Şi nimeni nu trebuie să facă faţă luptei cu cancerul de unul singur. Acesta este motivul pentru care Ovidius Clinical Hospital asigură și tratamentul psihoterapeutic al pacienților cu cancer. Deoarece lupta trebuie susținută de pe toate fronturile.

„Grupurile de suport pe care le organizăm vă vor ajută să faceţi faţă aspectelor emoţionale ale bolii care, de ce să nu recunoaştem, sunt copleşitoare. În acest cadru protectiv vă puteţi împărtăşi emoţiile, provocările şi felul în care reuşiţi să le faceţi faţă. Sau puteţi tăcea, puteţi asculta, puteţi simţi, puteţi visa. Nimeni nu este dator să facă la rândul lui o confidență atunci când o asculta pe a altcuiva. Orice subiect de discuţie este binevenit. A lupta însoţit şi nu singur este în sine regăsirea propriei puteri şi nu un împrumut. Orice mărturisire, orice povestire de viaţă, ţine ascunsă în miezul ei un secret ce poate fi folositor. La fel şi tăcerea. Cu toţii ştim că auzirea veştii ‚tu ai cancer’ este copleşitoare dar noi credem în viaţa ta şi în a trăi frumos fiecare clipă a ei, cu fiecare parte a fiinţei tale. Credem în faptul că niciun diagnostic din lume nu trebuie lăsat să preia controlul sufletului nimănui. Credem în energia feroce canalizată spre frumos, în a fi deştept, mai deştept decât orice boală“, explică Oana Marta, psihoterapeut în cadrul Ovidius Clinical Hospital. 

Experiența prin care trece un pacient cu o astfel de boală este intimă, cu adevărat personală, de aceea și susținerea psihologică trebuie făcută deschis, fără judecăți sau comparații.

„Poveştile de viaţă şi felul în care ceilalţi luptă sau cer ajutor au în profunzimea lor o frumuseţe aparte şi o autenticitate în faţa cărora ne plecăm frunţile şi învăţăm arta de a trăi. Abia atunci când, expus unei astfel de încercări, omul face faţă reuşind să trăiască frumos, se poate numi expert în arta vieţii, iar cei din jurul lui au ocazia să înveţe de la un profesionist“, menționează specialistul în psihoterapie. 

Echipa Ovidius Clinical Hospital are în componența sa toți specialiștii de care pacientul are nevoie încă din primul moment al primirii diagnosticului, echipă care parcurge alături de acesta tot drumul, luptând împreună pentru cel mai bun rezultat. Grija specialiștilor OCH este pentru persoană ca întreg: trup, minte, suflet, sine.

„Fie că vei alege să discuţi în particular cu un psihoterapeut, fie că vei dori să te alături unuia dintre grupurile noastre de suport, trebuie să ştii că suntem aici şi suntem înarmaţi cu resursele şi cunoştinţele necesare pentru a te ajută“, spune Psih. Oana Marta. 

Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienţilor cu afecţiuni chirurgicale și medicale multiple. Unitatea medicală se află pe DN2A, KM 202, Ovidiu, Constanța și specialiștii de acolo pot fi contactați la telefon 0241 480400 sau pe www.Ovidius-CH.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*