Un eveniment unic în lume se desfășoară în acest weekend în centrul orașului Constanța, pe bulevardul Tomis. Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Asociația Sportivă „Clubul de Karting Electric Constanța” organizează, în premieră pentru Dobrogea/Est Muntenia, primul circuit stradal de karting electric pentru copii din lume, cu zero emisii de dioxid de carbon. În cele două zile de concurs – 3 și 4 iulie – vor participa la această competiție 36 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.
Karturile care iau startul sunt 100 la sută electrice și sunt încărcate exclusiv solar. Pe durata celor două zile de competiție, instalațiile aduse vor produce și încărca în bateriile speciale aproximativ 310 kw. Circuitul stradal va fi amenajat pe bulevardul Tomis, de la intersecția cu bulevardul Ferdinand spre strada Traian, dreapta până la intersecția cu strada Termele Romane, întoarcere la sensul giratoriu pe strada Traian și apoi stânga pe bulevardul Tomis.
Potrivit organizatorilor, competițiile eKarting România se dezvoltă în jurul a patru valori fundamentale: Sport – Energie – Mediu – Divertisment. Sunt o fuziune de inginerie, tehnologie, sport, știință, design, muzică și divertisment – toate combinate pentru a conduce spre un viitor electric, fascinant pentru copiii din România. Evenimentele eKarting România sunt organizate pe circuite tradiționale, stradale – temporare sau amenajate pe terenurile sau în sălile de sport ale școlilor pentru a crea o „mișcare” unică și incitantă, proiectată pentru a face apel la o noua generație de fani ai eMobilității și eMotorsportului în marile orașe ale României – “New Electric Kids Generation”.
„Copiii electrizează orașele României” – reprezintă o viziune pentru viitorul eMobilității și e-Sportului românesc și european, servind ca un cadru pentru cercetare și dezvoltare în jurul vehiculului electric, pentru accelerarea interesului general în aceste „mașini“ și pentru promovarea energiei curate și a sustenabilității. Competițiile eKarting România se organizează în baza Regulamentului tehnic al FIA – Electric and New Energy Championships Commission special pentru vehicule electrice de categoria: Category V Class 1 – karturi electrice.
„Această nouă competiție desfășurată în inima marilor orașe ale României atrage o nouă audiență, o nouă generație de copii, un viitor electric și curat. SuperCupa României la Karting Electric va oferi copiilor din orașele și județele partenere nu doar divertisment, dar și oportunitatea de a înțelege și împărtăși valorile și obiectivele energiilor „curate“ ale mobilității urbane a viitorului și a sustenabilității. Cu ajutorul sponsorilor și al partenerilor vom modifica definitiv mentalitatea copiilor din România făcându-i parte a megatrendurilor mondiale“, a declarat Florentina Drăgan, radiokart.
Începând de vineri seară, invitaților și spectatorilor le vor fi prezentate modele de mașini electrice și karturi ce vor fi expuse pe bulevardul Tomis.
Be the first to comment