„Străjerii Deltei”, proiecție de gală la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

„Străjerii Deltei”, proiecție de gală la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” te invită duminică, 10 aprilie, la ora 13.00, la proiecția de gală a peliculei de aventuri „Străjerii Deltei”. Filmul readuce în peisajul cinematografic din România producțiile destinate copiilor, și ne prezintă peripețiile acestora, îmbinate cu lecțiile de ecologie și responsabilitate.

În regia lui Liviu Mărghidan, „Străjerii Deltei” reprezintă un îndemn de a păstra mediul în care trăim curat și primitor și de a ne îndrepta privirea către lucrurile care contează cu adevărat, care ne dau energie și voie buna. Vorbește, prin intermediul copiilor, despre nevoia de a lua atitudine, de a ne proteja natura, de a ne inspira din curajul și perseverența celor mici, care pun suflet și pasiune în fiecare lucru ce-l întreprind. Din distribuție fac parte actorii Vasile Calofir, Florentina Țilea, Cristian Păpușoiu, Ionuț Achivoaie, Viorel Păunescu și Elias Ferkin.

Așadar, pe 10 aprilie, la ora 13.00, „Străjerii Deltei” intră în acțiune la Constanța! Cu mic, cu mare, îmbarcați-vă pe șalupa străjerilor și trăiți aventura micilor „Cireșari” moderni cu spirit justițiar. Proiecția specială va fi urmată de o sesiune de Q&A la care vor participa membrii echipei: producătoarea Ruxandra Flonta, actorul Elias Ferkin și regizorul Liviu Mărghidan.

Biletele le găsiți accesând link-ul https://www.centruljeanconstantin.ro/program sau la casieria centrului din B-dul Ferdinand nr.56, înainte cu 30 de minute de începerea proiecțiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*