RAJA SA a anunțat miercuri, 12 octombrie, că intervențiile pentru racordarea tronsoanelor de conducte noi de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, la rețeaua existentă și de conectare a mai multor puțuri la instalația nou executată respectă graficul de execuție.
„Până în prezent, o parte dintre lucrări au fost finalizate, iar altele sunt pe punctul de a fi încheiate. În zonele Caragea Dermen și Cișmea 1A au fost poziționate și îmbinate tronsoanele înlocuite și se lucrează pentru cuplarea acestora la instalația existentă. Preconizăm că în jurul orei 22.00 se vor finaliza toate intervențiile urmând a se face manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune”, au transmis reprezentanții societății.
Aceștia le amintesc consumatorilor afectați de lucrări că timpul necesar pentru încărcarea cu apă a rețelei de distribuție poate varia între 10 și 12 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.
Be the first to comment