Circulația feroviară pe tronsonul Fir II Valu Traian – Basarabi va fi închisă temporar, în noaptea de 19 spre 20 iunie, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de buraj mecanizat cu utilajul Plasser. Restricția de circulație va fi valabilă în intervalul orar 19.15 – 05.30.
Potrivit SRCF Constanța, aceste lucrări sunt necesare pentru demontarea și montarea unui pasaj rutier la kilometrul 210+980. În timpul desfășurării lucrărilor, trenurile vor fi redirecționate pe Fir I Valu Traian – Basarabi, asigurând astfel continuitatea circulației feroviare în zonă.
Pe perioada în care tronsonul Fir II Valu Traian – Basarabi va fi închis, circulația trenurilor de marfă va fi adaptată în mod operativ, în funcție de programul de circulație zilnic întocmit de autorități. Astfel, se va încerca minimizarea disconfortului cauzat traficului feroviar de marfă.
Lucrările se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru comune ale Diviziilor Linii și Instalații Constanța, aprobate de conducerea SRCF Constanța.
Be the first to comment