Spot, câinele de intervenție de la Serviciul de Acțiuni Speciale, a fost atracția copiilor

Câinele Spot de la SAS, atracția copiilor. FOTO IPJ Constanța

Zeci de copii de toate vârstele i-au vizitat, astăzi, pe polițiștii constănțeni.

Toți au fost curioși să afle din tainele muncii de poliție dar, mai ales, să-l cunoască pe Spot, câinele de intervenție al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cei mici și cei mari, deopotrivă, au fost deosebit de interesați de munca pe care o desfășoară polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic, dar și luptătorii S.A.S.

Toți au privit cu atenție ridicarea urmelor, atat a celor lăsate de ghetuțe, cât și a amprentelor, dar și tehnica luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Atracția zilei a fost, bineînțeles, Spot, câinele de intervenție care, dat fiind faptul că are numai 6 luni, a fost extrem de bucuros să se joace cu cei mici.

La sfârșitul activității, toți copiii au declarat, într-un singur glas, că vor să devină polițiști și au primit baloane cu inscripția ”Vreau să fiu polițist”.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*