Zilele libere de după revelion s-au transformat într-o perioadă propice hoților. Magazinele închise sau locuințele părăsite de cei care sunt plecați în vacanță constituie o adevărată invitație pentru rău-făcători. Și asta se întâmplă cu atât mai mult în acele locații care nu au un sistem de alarmă. Un nou incident produs în noaptea de 1 spre 2 ianuarie s-a terminat cu prinderea hoților datorită intervenției prompte a agenților Zip Escort.
Spargerea a avut loc la ora 1.06. Alarma s-a dat în dispeceratul Zip Escort, iar echipa de intervenție a ajuns acolo într-un timp record: doar 2 minute.
Agenții firmei de pază au găsit gemurile de deasupra ușor deschise prin forțare, iar casetele cu produse cosmetice lipseau din vitrine.
Cercetarea zonei din imediata apropiere a obiectivului în care a avut loc spargerea a dus la identificarea a două persoane suspecte. Indivizii au fost reținuți pentru cercetări.
Capacitatea de intervenție rapidă în asemenea cazuri este susținută în principal pe logistica de care compania Zip Escort dispune. Firma de pază din Constanța are cea mai bună acoperire zonală prin mașinile de intervenție, indiferent de perimetrul securizat, atât în Constanța, cât și în celelalte localități.
Be the first to comment