Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat, luni, la 10 ani și 8 luni de închisoare, cu executare, pe Sorin Gabriel Strutinsky. Decizia magistraților este definitivă.
O instanță a Curții de Apel Constanța a respins, luni, apelul declarat de către Sorin Strutinsky împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Constanța, care, în 2017, îl condamnase pe acesta la 7 ani și 4 luni de închisoare, cu executare, ca nefondat. În același dosar, instanța de judecată a admis apelul declarat de către DNA Constanța împotriva aceleiași sentințe penale și, rejudecând, a dispus condamnarea lui Sorin Strutinsky la 4 ani de închisoare, la care a adăugat un spor de 6 ani și 8 luni închisoare, reprezentând o treime din suma pedepselor ce nu se execută. În final, Strutinsky urmează să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni de închisoare, în regim de detenție. În plus, inculpatului i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi pe o durată de 5 ani.
Totodată, magistrații au dispus confiscarea specială de la Sorin Strutinsky a sumei totale de 1.892.844,97 lei și l-au obligat la plata sumei de 15.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Decizia de luni a Curții de Apel Constanța este definitivă.
Omul de afaceri Sorin Strutinsky a fost trimis în judecată în 2015, de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și instigare la săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 2009 – 2012, Strutinsky a pretins de la un denunțător sume de bani reprezentând procente din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunțător, în baza unor contracte încheiate cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral. În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor DADL și asupra ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, în perioada 2009 – 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunțător, suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător, în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC CDS Project SRL.
În perioada 2009 – 2012, Strutinsky i-a determinat pe reprezentanții societății denunțătorului și pe cei ai celorlalte cinci firme să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile.
De asemenea, în perioada 2009 – 2013, Sorin Strutinsky i-a determinat pe reprezentanții acelorași societăți să efectueze, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat sume de bani, în acest mod, banii fiind reintroduși în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În cursul anului 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a pretins de la același denunțător, o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10 la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de aceeași societate reprezentată de denunțător, în baza unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (extinderea unei dane din portul Constanța). Pe parcursul desfășurării activității infracționale, după ce societatea beneficiară a contractului de lucrări a încasat suma de aproximativ 5.000.000 de lei, denunțătorul a renegociat cu Strutinsky suma pe care acesta din urmă o pretindea, de la 10, la 8 la sută, respectiv de la suma de 500.000 de lei, la 400.000 de lei.
Tot în cursul anului 2012, Strutinsky a pretins de la denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10 procente din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către aceeași societate (ca parte a unui consorțiu de firme), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța (lucrări de întreținere pe Canalul Dunărea – Marea Neagră și pe Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari). Consorțiul de firme din care făcea parte societatea denunțătorului a încasat prețul lucrărilor executate (12.744.039 lei și TVA aferentă de 3.058.569,53 lei), în baza contractului. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, Strutinsky a primit de la denunțător, suma de 605.886,80 lei.
Be the first to comment