Șoferi și pietoni beți și-au dat întâlnire în accidente rutiere pe raza județului Constanța

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii constănțeni s-au confruntat în decurs de doar câteva ore cu două accidente rutiere în care, atât conducătorii auto, cât și pietonii implicați, se aflau în stare avansată de ebrietate.

Primul dintre ele a fost înregistrat în cursul zilei de 9 decembrie, la ora 17.45, pe raza localității Peștera. Aici, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, a condus un autoturism pe strada Izvorului, unde a surprins și accidentat ușor un pieton, de 64 de ani, care se deplasa pe axul drumului.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că atât conducătorul auto cât și pietonul se aflau sub influența băuturilor alcoolice, 0.80 respectiv 1.18 mg / l alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 20.00, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism în Medgidia, pe strada Republicii, unde a surprins și accidentat o femeie, de 51 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, din partea stângă a conducătorului auto.

Și în acest caz, oamenii legii au stabilit că și șoferul și pietonul se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto avea o concentrație de 0.75 mg / l alcool pur în aerul expirat, iar pietonul a fost testat pasiv – emana halenă alcoolică.

În ambele cazuri au fost prelevate și probe biologice de sânge pentru a se stabili exact alcoolemia fiecăruia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*