Polițiștii din Ovidiu au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru a-l reține pe șoferul unui autoturism, despre care știau că nu posedă permis de conducere.
O patrulă mixtă din cadrul Poliției orașului Ovidiu și Poliției Locale Ovidiu, ce se afla, miercuri, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat un autoturism în care se aflau două persoane. La volanul mașinii se afla un bărbat de 33 de ani, despre care existau indicii că nu ar poseda permis de conducere.
Șoferul autoturismului în cauză a fost somat să se oprească, însă și-a continuat deplasarea, motiv pentru care polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, de pe strada Portului din orașul Ovidiu pana pe DJ 228A, către satul Galeșu. După aproximativ un kilometru, conducătorul autoturismului a virat la stânga pe un drum de pământ, unde și-a continuat deplasarea cu viteză, iar apoi a intrat pe câmp, unde autoturismul s-a oprit, din cauza pământului umed.
Cei doi bărbați din autoturism au abandonat autoturismul și au fugit pe câmp, iar polițiștii au plecat în urmărirea acestora pedestru. Întrucât nu s-au conformat somațiilor legale, polițistul din cadrul Poliției orașului Ovidiu a tras două focuri de avertisment în plan vertical, cei doi oprindu-se.
Aceștia au fost conduși la sediul Poliției orașului Ovidiu în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Be the first to comment