Un elev al Liceului Tehnic Dimitrie Leonida din Constanța a fost arestat preventiv după ce s-a autointitulat șmecherul școlii și a băgat spaima în colegi. Pe numele său au fost depuse mai multe plângeri penale la poliție, iar pe baza probelor, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia.
Un elev în vârstă de 17 ani ce provine dintr-o familie cu probleme a reușit la rândul său să creeze probleme și s-a ales și cu un dosar penal. Potrivit polițiștilor din cadrul IPJ Constanța, la Secția 5 poliție au fost înregistrate mai multe plângeri cu privire la comiterea de către acestea a unor infracțiuni.
Pe numele elevului de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“ s-a descis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, șantaj și amenințare. În cursul anchetei, oamenii legii au stabilit că în intervalul 22 noiembrie – 5 decembrie a.c., minorul în cauză ar fi comis faptele asupra a trei colegi de la o unitate de învățământ din Constanța. Mai exact, adolescentul ar fi pretins diverse sume de bani și bunuri de la victime pentru a nu le agresa fizic.
Polițiștii constănțeni l-au reținut inițial pe minor pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, iar apoi l-au prezentat instanței de judecată care a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.
Agresivitatea elevului era cunoscut și la nivelul conducerii unității de învățământ, fiind un copil cu probleme. La 17 ani este în clasa a IX-a la Profesională, în anul școlar 2015-1016 învățând la Hârșova, dar aici a abandonat școala. Tânărul infractor este orfan de tată, iar mama sa este plecată la muncă în străinătate, iar în aceste condiții el a fost dat în plasament.
Be the first to comment