Sistemul de iluminat public din orașul Cernavodă va fi modernizat printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de peste 990.000 euro.

Modernizarea iluminatului stradal în Cernavodă. FOTO Ctnews.ro

Administrația Publică Locală a semnat în cursul zilei de 15 mai, contractul de finanțare în valoare de 990.743,33 Euro pentru proiectul cu finanțare europeană „Creșterea eficienței energetice a iluminatului public în orașul Cernavodă – Modernizarea sistemului de iluminat în orașul Cernavodă, județul Constanța”.

Proiectul presupune reducerea consumului de energie electrică prin montarea unui număr de 846 corpuri de iluminat LED dimabile pe un număr de 83 de străzi din orașul Cernavodă precum și în Parcul Central, contribuind astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public local.

Lungimea sistemului de iluminat public ce urmează a fi modernizat la nivelul standardelor europene este de 24.51 km.

Acest proiect a fost depus de către Primăria orașului Cernavodă pe 17 octombrie 2018 pentru a obține finanțare europeană prin Programul Operațional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea C – Iluminat public

Contribuția Administrației Publice Locale în acest proiect este de 2%, bani de la bugetul local al orașului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*