… și restul

Adrian Boioglu - editorial
Adrian Boioglu - editorial

Traian Băsescu nu a pronunțat un nume. A spus doar că “l-a făcut amiral pentru că era un bun militar și un bun comandant de Academie Navală”. Se referea la Vergil Chițac și răspundea la o întrebare adresată de un realizator de la B1 TV.

Intenția lui Băsescu a fost să împuște doi iepuri. Pe Decebal Făgădău l-a numit “omul lui Mazăre”, iar lui Vergil Chițac i-a recomandat să-și vadă de cariera militară. Fostul președinte nu voia decât să îi elimine pe cei doi într-un minut pentru a face loc unui al treilea candidat la Primăria Constanța.

Dorian Hapurnea spune că PNL-ul a luat un bobârnac, iar Cristian Hagi crede că frazele rostite de Băsescu nu îl aruncă pe Chițac în derizoriu, ci îl legitimează drept candidatul opoziției, asta pentru că amiralul are o șansă.

Da. Are o șansă. Șansa să piardă și funcția de rector și să nu fie nici ales în scaunul de primar. De ce spun asta? Pentru că în momentul de față, opoziția din Constanța este la capitolul “… și restul”. Sunt oamenii aceia care nu există nici măcar în sondajele lor.

Ce mi se pare cel mai grav este că suntem în ianuarie și nici Decebal Făgădău, nici Vergil Chițac sau alți politicieni buni din Constanța nu au zis clar: “Eu sunt candidatul partidului X”. Făgădău are prima șansă. E politicianul care a stat în umbra lui Mazăre, dar a făcut lucrurile altfel, omul care acum scade taxe, micșorează gigacaloria, dă semne că are un răspuns pentru fiecare problemă ridicată de consilierii opoziției și chiar răspune (cu o mină serioasă și cuvinte alese) la aproape toate întrebările adresate de jurnaliști.

Zic “aproape toate” pentru că nu ne-a răspuns la cea mai importantă: candidează sau nu. Da, au tot apărut zvonuri că partidul nu îl vrea, că Mazăre o să-l tragă după el în dosarele penale, că există 1-2 candidați PSD Constanța care se încălzesc pe tușă. Nimic nu s-a dovedit a fi real până acum.

De partea cealaltă avem un om cu o carieră militară ireproșabilă, susținut de un puternic afacerist și care a fost băgat pe gât PNL-ului, un partid care, pe plan local, a știut mereu să piardă răsunător.

Vergil Chițac s-a afișat ca președinte al unui ONG, dar nici el nu vrea să spună clar că o să candideze. De ce? Poate pentru că este conștient că PNL-ul e o mână moartă și că, fără o retragere a lui Decebal Făgădău, nu va reuși să urce pe scaunul de pe Bulevardul Tomis, 51. Chițac, cu tot cu procentele aduse de PNL este la categoria “… și restul”. E dificil (sau chiar imposibil) să crești în sondaje un candidat care nici măcar nu vrea să spună că e candidat.

Vergil Chițac e cunoscut în cercul lui și cam atât. E nevoie să mai spun că în 8 luni a reușit să adune 1001 like-uri pe Facebook? Nu e de mirare că în postarea sa de revelion le spune admiratorilor că își dorește un an 2016 mai liniștit.

Dacă alegerile ar fi în weekend. Decebal Făgădău ar avea cel puțin 20 procente în plus față de contracandidatul său. Poate că oamenii nu îl vor pe așa-numitul “urmaș al lui Mazăre”, dar dacă opoziția stă ascunsă cu 5 luni înainte de alegeri…

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Bătălia pentru Constanța: Făgădău, Palaz și Chițac - Constănțeanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*