Și cel de-al doilea angajat al Petromidia care a suferit arsuri în explozia de la rafinărie a decedat într-o unitate sanitară din Germania. Bilanțul a ajuns, astfel, la trei morți

Cel de-al doilea angajat al Rafinăriei Petromidia, transferat într-o unitate sanitară din Germania pentru tratarea arsurilor suferite în explozia din data de 2 iulie, a murit în urma rănilor suferite, au anunțat reprezentanți ai companiei. Bilanțul a ajuns astfel la trei morți.

„Din păcate, cu regret vă confirmăm faptul că al doilea angajat Rompetrol Rafinare – transferat anterior la o unitate medicală specializată din Germania, a decedat în cursul serii trecute, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical. Toată susținerea noastră merge către familia colegului decedat”, a precizat, într-un comunicat de presă, departamentul de Comunicare și Relații Publice al KMG International, deținătoare Petromidia.

Un incendiu la Instalația de Hidrofinare Petrol Motorina din cadrul Rafinăriei Rompetrol a avut loc vineri, 2 iulie, în jurul orei 12.15, în urma căruia o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite. Doi dintre răniți, care suferise arsuri pe corp, au fost transferați la o unitate sanitară din Germania, dar ulterior, în urma rănilor suferite, amândoi au murit.

Cauzele producerii incidentului nu sunt cunoscute, fiind posibilă o defecțiune la elemente din instalație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*