Sfântul Nicolae, sărbătorit de Arhiepiecopia Tomisului. Programul complet al slujbelor oficiate de IPS Teodosie

La români, de ziua Sfântului Nicolae există obiceiul împărţirii de daruri copiilor, urmându-se astfel exemplul dărniciei şi al milosteniei sfântului.

Biserica Ortodoxă îl cinstește, joi, 6 decembrie, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, astăzi, 3 decembrie, la ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năvodari (Str. Nucilor).

Din data de 12 mai 2009, biserica adăposteşte o sticluţă cu mir, izvorât din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, şi un omofor ce a fost depus pe cinstitele odoare, aflate în oraşul italian Bari.

Miercuri, 5 decembrie, începând cu ora 16.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu și slujba Vecerniei în biserica mănăstirii „Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion”, din localitatea 23 August, județul Constanța.

Joi, 6 decembrie, începând cu ora 8.30, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul constănțean Coiciu (Str. Răzoare, nr. 68). Corul de copii al parohiei (format din 20 de copii, cu vârste între 2 și 15 ani), coordonat de către pr. Bogdan Tudor Gavrilă, va interpreta câteva colinde.
La sfârșitul slujbei, vor fi dăruite 250 de pachete alimentare și iconițe, acțiune filantropică ce poartă numele „Moșul cel bun”.

Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 8.15, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mică a bisericii „Sf. Nicolae” din localitatea constănțeană Rasova, apoi va oficia Sfânta Liturghie. Lucrările de renovare (acoperiș, pictură pereți și catapeteasmă, instalații termice, gard, trotuare etc.) au fost făcute în perioada 2003-2018.

Viața Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Nicolae este unul din cei mai îndrăgiţi sfinţi prăznuit de către creştini. A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284 – 305 d.Hr.) fiind, încă din tinereţe, un adevărat „ucenic a lui Hristos”, iubind virtuțile slujirii aproapelui. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira Lichiei. A fost prigonit şi întemniţat în timpul persecuţiilor anticreştine ordonate de către împăraţii romani.

Tradiţia păstrează amintirea unor fapte minunate făcute de către Sfântul Nicolae: a salvat de la moarte trei bărbaţi condamnaţi fără vină de un slujbaş imperial și a ajutat în chip minunat trei fete sărace, care erau pe punctul de a-și vinde trupurile pentru a-și câștiga pâinea. Din anul 1087, moaştele sale se află în oraşul Bari din sudul Italiei.

La români, de ziua Sfântului Nicolae există obiceiul împărţirii de daruri copiilor, urmându-se astfel exemplul dărniciei şi al milosteniei sfântului.
Numele Sfântului Nicolae se traduce prin sintagma „victoria poporului”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*