Serbare câmpenească de 1 Mai – Ziua Muncii la Cumpăna

Comuna Cumpana. FOTO Catalin Schipor

1 Mai este o sărbătoare a muncii, o sărbătoare europeană recunoscută de majoritatea popoarelor. Este o sărbătoare a celor ce muncesc și aici se includ toți cei care consideră că fac acest lucru. Cu această ocazie, Primăria și Consiliul Local al Comunei Cumpăna are deosebita plăcere de a vă invita la o serbarea câmpenească, ce va avea loc în această zi. 

Faptul că este preluată în unanimitate de alte naţiuni europene face ca poporul nostru să se manifeste nu numai în creaţiile ce-i aparţin exclusiv, ci şi în modul în care asimilează motivele de mare circulaţie.

Începând cu ora 12.00 începe petrecera la Cumpăna, pe malul stâng al Canalului Dunăre-Marea Neagră, unde vom sărbători alături de artiștii comunei Cumpăna, membrii Ansamblurilor Foclorice ”Mugurașii Cumpenei”, ”Boboceii Cumpenei”, Ansamblul de Dansuri Turcesti ”Kardelen”, Grupul Folktrotter, soliștii vocali : Luzinschi Ștefania, Iordan Elena, Câmpanu Cătălin, Crap Mihai, Chelbea Sebastian.

Pe scena amplasată în aer liber vor evolua elevele Școlii de Balet ’’Nicolae Spirescu’’, ale dansului sportiv-’’Laura Dance Studio’’, ale gimnasticii ritmice si, nu în ultimul rând, ne vor încânta cu muzica populară și de petrecere Formația AMIGO- Iulian Tănase, Marian Bordea, Costel Mandache, Anton Șuteu, Sandu Gubei, soliștii : Lucian Costea, Nițu Jan, Mihai Teodor, Adriana Ivanciu, Walter Ghicolescu, Ionela Maricaș, Virginia Ciorogaru, Vivi Petcu, Atanase Nicu, Maria Panov, Liliana Giba, Amet Elvis.

Muzica de petrecere, grătarele cu mititei și voia bună se vor menține pe durata întregii zile, până târziu în noapte.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*