Ședință de Consliul Local a Municipiului Constanța cu multe proiecte ce vizează tranzacții ale unor imobile și terenuri

Ședință Consiliu Local Constanța. FOTO Cătălin SCHIPOR

Consiliul local al municipiului Constanţa se întrunește în şedinţă ordinară, joi, 27 septembrie, ora 12.00,
în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa.

Cele peste 60 de proiecte de hotărâri sunt inițiate de către primarul Decebal Făgădău, la unul singur existând trecuți ca și inițiatori, alături de edil și alți trei consilieri.

  1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 31.07.2018;
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2018;
  3. Proiect de hotărâre privind execuția bugetului local pe trimestrul II pe anul 2018;
  4. Proiect de hotărâre privind acordarea de recompense financiare elevilor premiați la olimpiadele sau concursurile școlare internaționale și profesorilor îndrumători;
  5. Proiect de hotărâre privind premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat și a profesorilor îndrumători;
  6. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Asociației „Clubul Sportiv Frontiera Tomis Constanța” în anul 2018;
  7. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanţarea activității sportive a Clubului Sportiv Cleopatra Mamaia în anul competițional 2018-2019;
  8. Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 75/23.03.2018 privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Clubului Sportiv Farul Constanța în anul 2018;
  9. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilor principali constănțeni din cadrul Clubului Sportiv „Farul” Constanța care au obținut performanţe deosebite la competițiile internaționale oficiale din prima parte a anului 2018;
  10. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilor principali constănțeni din cadrul Liceului cu program sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța care au obținut performanţe deosebite la competiția internațională „Campionatul European de Canotaj pentru Juniori desfășurat la Gravelines – Franța”;
  11. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 263/2018 privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Incubator de afaceri Constanța” și aprobarea Acordului de parteneriat;
  12. Proiect de hotărâre privind modificarea anexei la HCL nr. 352/2017 privind aprobarea normativului privind consumul lunar de carburanți pentru autovehiculele ce deservesc structuri ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța;
  13. Proiect de hotărâre privind activitatea asistenților personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap grav în perioada ianuarie-iunie 2018;
  14. Proiect de hotărâre privind achiziția serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică în domeniul achizițiilor publice;
  15. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractului de consultanță/asistență/reprezentare juridică în vederea apărării intereselor municipiului Constanța prin primar, Primarului municipiului Constanța, precum și ale Consiliului Local al municipiului Constanța în dosarul civil nr. 2711/99/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Iași, precum și în litigiile generate de derularea raporturilor contractuale cu S.C. Polaris M.Holding S.R.L. nr.125251/29.09.2017, până la data de 03.10.2019;
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii acordului de parteneriat între Municipiul Constanța și Asociația UMA ED ROMÂNIA;
  17. Proiect de hotărâre privind acceptarea ofertei de donație făcută de Asociația UMA ED ROMÂNIA constând în patru opere de artă de ceramică monumentală;
  18. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii de către municipiul Constanța a Contractului de modificare și reafirmare a contractului de asistență pentru proiect din data de 2 februarie 2011, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 30 aprilie 2015 cu Județul Constanța, RAJA S.A. și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare;
  19. Proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 1 litera B din HCL nr. 417/2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanța;
  20. Proiect de hotărâre privind repartizarea unor spații de locuit construite de A.N.L. în regim de închiriere din recuperări;
  21. Proiect de hotărâre privind aprobarea regularizării suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. 45063/07.04.2003, adiționat, încheiat între municipiul Constanța și Percsi Letiția Ligia;
  22. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării clauzelor contractului de concesiune nr. 51393/13.10.1999, adiționat, încheiat de municipiul Constanța cu SC Doraly Mall SRL în baza HCL nr. 276/29.04.1999;
  23. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Mercur nr. 11, etaj 1, ap. 4, către Haralambescu Mihail și Haralambescu Paulina, în conformitate cu sentința civilă nr. 3230/22.03.2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul civil nr. 13344/212/2016;
  24. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Traian nr. 20, etaj 2, ap. 6, către Coman Mitică și Miu Rada în conformitate cu sentința civilă nr. 13393/13.11.2015 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 435/14.04.2016, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 32203/212/2014;
  25. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Mihail Kogălniceanu nr. 1-3, parter, ap. 2, către Damian Profirel, Damian Mariana, Damian Silviu și Damian Aurelia în conformitate cu sentința civilă nr. 5210/07.05.2015 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 1155/04.12.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 14524/212/2014;
  26. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil, proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Arhiescopiei nr. 1, etaj 1, către Tufeanu Victoria și Tufeanu Constantin în conformitate cu sentința civilă nr. 10448/29.09.2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 299/22.02.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 3113/212/2017;
  27. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil, proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Ion Lahovari nr. 7, parter, ap. 1, către Nucu Erica Maria, în conformitate cu sentința civilă nr. 16756/26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 381/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 966/212/2012;
  28. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a imobilului situat în municipiul Constanța, str. Siretului nr. 4, ap. 1, în suprafață utilă de 31,42 mp;
  29. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Turda nr. 6, în suprafață de 75,75 mp;
  30. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, zona Terasa Țărănească, în suprafață de 32,00 mp;
  31. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, b-dul Aurel Vlaicu nr. 125, în suprafață de 149 mp;
  32. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, str. Chiliei nr. 50, în suprafață de 27 mp;
  33. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, zona str. Ștefăniță Vodă/str. Prelungirea Delavrancea, în suprafață de 3124 mp;
  34. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Mihai Eminescu FN, în suprafață de 180 mp;
  35. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Pescarilor nr. 69B, în suprafață de 1718 mp;
  36. Proiect de hotărâre privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanța;
  37. Proiect de hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Constanţa;
  38. Proiect de hotărâre privind trecerea unui teren situat în municipiul Constanța, zona Metro 2, din domeniul privat în domeniul public al municipiului Constanța; iniţiatori: primar Decebal Făgădău, consilier local Papuc Cătălin-Florin, consilier local Zabara Alexandru, consilier local Cantaragiu Secil-Givan
  39. Proiect de hotărâre privind completarea și actualizarea HCL nr. 451/2017 privind aprobarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Constanța;
  40. Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 196/2017 privind transmiterea în folosință gratuită către Serviciul public de asistență socială Constanța a unui imobil situat în municipiul Constanţa;
  41. Proiect de hotărâre privind aprobarea schimbului de terenuri dintre municipiul Constanța și S.C. Orient Construct Decor S.R.L.;
  42. Proiect de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită către Serviciul public de asistență socială Constanța a unui imobil situat în municipiul Constanța;
  43. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea unui imobil aflat în domeniul privat al municipiul Constanța, str. Vasile Pârvan nr. 10, în vederea înscrierii în Cartea funciară;
  44. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa;
  45. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 335/2011 privind transmiterea unor imobile aparținând domeniului public al municipiului Constanța, din administrarea RAEDPP Constanța în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat;
  46. Proiect de hotărâre privind acordarea dreptului de uz și servitute în favoarea E-Distribuție Dobrogea S.A. asupra unui teren situat în municipiul Constanța, pentru racordarea la rețeaua electrică de interes public;
  47. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil S+D+P+5-6E – locuire colectivă cu comerț la D+P, str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, investitor SC Black Waters SA;
  48. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de str. Constantin Hurmuzache, str. Costache Negruzzi, str. Gheorghe Sion și str. Emil Gârleanu, inițiator SC Medical Cermed SRL;
  49. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil S+P+8-9E – locuire colectivă, str. Liviu Rebreanu nr. 40, investitor SC Tribeca Management SRL;
  50. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil birouri și alimentație publică, bd. Tomis nr. 49A, investitor SC Bueno Comp S.R.L.;
  51. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – supraetajare și extindere imobil P+M la P+1-2E – cu funcțiunea de spațiu comercial la parter și cazare la etaje, stațiunea Mamaia, zona Cazino, terasa 5, lot 1, investitor Vandra Andy Ioan;
  52. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil P+1E-locuință individual, str. Rieni nr. 2, investitor Toșcu Petre și Nicoleta;
  53. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire locuință P+2E și împrejmuire teren, bd. Tomis nr. 97, investitor Ceti Nicolae;
  54. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil S+P+3-4E – locuire colectivă cu spațiu comercial la parter, str. Ștefan Mihăileanu nr. 44A, investitor SC Solid House SRL;
  55. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de bd. Aurel Vlaicu, al. Hortensiei și str. Cpt. Dobrilă Eugeniu, inițiator Nicola Cristian Nicolae;
  56. Proiect de hotărâre privind atribuirea de denumiri circulațiilor publice carosabile aprobate prin HCL nr. 316/2013;
  57. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de intr. Pasajului, bd.Aurel Vlaicu și bd. I.C. Brătianu, inițiator SC Opremi Medfarm SRL;
  58. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul HCL nr. 100/2015 privind aprobare PUZ pentru zona delimitată de str.Ion Corvin, la vest și nord de terenuri aflate în proprietate privată și la est de str. Agricultori, inițiator Mocianu Sorin;
  59. Proiect de hotărâre privind completarea documentației anexă la HCL nr. 145/2009 privind aprobare PUZ – construire imobil S+D+P+M+4-6E+T – locuințe și spații comerciale, str. General Manu nr.60, teren în suprafață de 274,34 mp, proprietate SC Rezkozan Impex SRL;
  60. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din Regulamentul local de urbanism aferent HCL nr. 259/2014 privind aprobare PUZ delimitat de străzile N. Iorga, Bogdan Vodă, Moldovei și Bucovinei, terenuri proprietate publică și privată, beneficiar Toma Cătălin;
  61. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul HCL nr. 510/2004 privind aprobare PUD – construire locuință S+P+1-2E, str. Marcus Aurelius nr. 35 colț cu str. Aristide Karatzali nr. 3A, teren în suprafață de 203 mp, proprietate Stoica Dănuț și Maria;
  62. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acces în zona Peninsulară a municipiului Constanța;
  63. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 232/2018 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Consolidare structură de rezistență, supraînălțare și modernizare clădire și dotări sală de tenis de masă în cadrul Liceului Nicolae Rotaru din Constanța”;
  64. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 279/2018 privind actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiții „Consolidare structură de rezistență, supraînălțare și modernizare clădire și dotări sală de tenis de masă în cadrul Liceului Nicolae Rotaru din Constanța”;
  65. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 280/2018 privind modificarea și completrarea HCL nr. 233/2018 privind asigurarea finanțării de la bugetul local a cheltuielilor care nu se finanțează de la bugetul de stat prin Programul național de dezvoltare locală pentru obiectivul de investiții „Consolidare structură de rezistență, supraînălțare și modernizare clădire și dotări sală de tenis de masă în cadrul Liceului Nicolae Rotaru din Constanța”;
  66. Proiect de hotărâre privind organizarea Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*