Ședință de Consiliu Local la Constanța. Aleșii acordă titlul de Cetățean de Onoare pentru pompierul decedat în misiune anul trecut

Daniel Fripis și-a pierdut viața. FOTO Facebook
Daniel Fripis și-a pierdut viața. FOTO Facebook

Consilierii municipali din Constanța se reunesc în ședință marți, 29 noiembrie, începând cu ora 12.00. Pe ordinea de zi sunt 24 proiecte. Iată-le pe cele mai importante sau controversate:

3. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Constanța” doamnei Elena Ploscariu;

4. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de onoare post-mortem al municipiului Constanța” domnului Fripis Marius-Daniel;

11. Proiect de hotărâre privind subvenționarea activității de administrare de către R.A.E.D.P.P. Constanța a grupurilor sanitare publice;

12. Proiect de hotărâre privind achiziția serviciilor de asistență și reprezentare juridică referitoare la organizarea, funcționarea, restructurarea și integrarea serviciului public de termoficare în municipiul Constanța;

19. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil S+P+3E+4E-7E retras – locuințe colective cu spații comerciale la parter, pentru terenul situat în municipiul Constanța, str. Unirii nr. 19B;

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*