Începând de miercuri, 01 februarie 2017, se închide ghișeul Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța din incinta Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța, Bd. Mamaia nr. 86.
Măsura vine ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 1/2017, cu privire la eliminarea unor taxe, printre care și următoarele încasate la nivelul SPIT:
– taxă privind furnizarea unor date din Registrul național de evidență a persoanelor;
– taxă preschimbare acte de identitate, precum și înscrierea mențiunilor privind schimbarea domiciliului sau reședinței cetățenilor români;
– taxă examinare obținere permis de conducere;
– taxă examinare persoane cărora le-a fost anulat permisul de conducere;
– taxă înmatriculare permanent sau termporar pentru autovehicule, remorci;
– taxă de autorizare a circulației pentru probe a autovehiculelor și remorcilor;
– taxă de autorizare provizorie a circulației autovehiculelor și remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar.
Având în vedere taxele anulate, cât și faptul că ghișeul a fost deschis tocmai pentru a veni în sprijinul contribuabililor care se adresau Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța, s-a constatat că nu mai este necesară menținerea acestuia.
Be the first to comment