Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a trimis o scrisoare deschisă către ministrul Sănătății, Victor Costache, și managerului Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, după ce o ambulanță de la Hârșova a fost relocată la Crucea.
“Viața are prioritate! Acesta este motivul ce ar putea justifica ultima decizie a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, dacă nu am lua în considerare că ne aflăm în plină campanie electorală și orice hotărâre luată așa, în pripă, lasă loc de interpretări.
Este vorba de faptul că serviciul de ambulanță din orașul Hârșova a fost privat de o ambulanță din parcul auto existent în incinta Spitalului Orășenesc Hârșova”, se arată în scrisoarea deschisă.
Primarul spune că din cele patru ambulanțe care deserveau întreaga zonă – aproximativ 30.000 de locutori din 10 localități – una a fost relocată la Primăria Crucea, cu aceasta fiind relocat și un echipaj din cele două existente. Din acest motiv, în prezent, Spitalul Orășenesc Hârșova este deservit de o singură ambulanță cu echipaj complet.
“Decizia nu pare să fi fost luată pe fondul unor situații de urgență care să impună, tocmai în acest moment, detașarea acestui echipaj în localitatea Crucea.
Apreciez că este pusă în pericol sănătatea cetățenilor, atât din Hârșova, cât și din localitățile limitrofe întrucât, în situația unor evenimente rutiere, a unor situații de urgență în zonă, un singur echipaj de salvare nu va putea asigura acoperirea deplasării și permanența pentru Spitalul Orășenesc Hârșova, în același timp.
Atrag atenția asupra faptului că oamenii au nevoie, în permanență, de servicii medicale de calitate și de asigurarea protecției, iar Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a luat o decizie pripită, care pare să satisfacă alte scopuri sau interese decât cele care trebuie să fie numai în interesul cetățeanului, atâta timp cât această mutare a fost făcută tocmai acum, în pragul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale”, spune primarul Viorel Ionescu în scrisoarea deschisă.
Primarul din Hârșova îi solicită managerului Serviciului de Ambulanță Constanța să reanalizeze decizia luată, astfel încât să nu afecteze starea de normalitate de la Hârșova și să se poată oferi tuturor cetățenilor aflați în situații de urgență, ce beneficiază de serviciile Spitalului Orășenesc Hârșova, un act medical eficient și de calitate într-un timp de intervenție rapid, prin păstrarea celor două echipaje la Serviciul de ambulanță Hârșova și suplimentarea personalului calificat care să deservească și comuna Crucea.
“De asemenea, solicit public Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, să prezinte, în mod oficial, studiul care a stat la baza luării acestor măsuri!”, a mai declarat primarul din Hârșova în finalul scrisorii deschise.
Be the first to comment