Scandal pe strada Sălciilor din Constanța. Un bărbat de 33 de ani a fost rănit, iar agresorul său este internat în spital după ce a fost împușcat. Polițiștii vor să afle cine a apăsat pe trăgaci

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

Polițiștii au fost solicitați să intervină în cursul nopții de 15/16 martie, pentru aplanarea unui scandal pe strada Sălciilor din municipiul Constanța . Ei au stabilit că un bărbat de 38 de ani a intrat în locuință peste un altul de 33 de ani și l-a agresat. Apoi, polițiștii au aflat că agresorul este internat în spital deoarece a fost împușcat. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cine a apărat pe trăgaci.

Polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați, prin apel 112, în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 00.45, cu privire la faptul că, pe strada Sălciilor din municipiul Constanța, ar fi avut loc un scandal.

“Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 33 de ani, care prezenta plăgi tăiate la nivelul corpului, refuzând transportul la spital.

Totodată, la spital a fost identificat un alt bărbat, de 38 de ani, care prezenta o plagă prin împușcare.

Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

Din primele verificări a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict anterior, bărbatul de 38 de ani s-ar fi deplasat la domiciliul bărbatului de 33 de ani, unde ar fi provocat scandal prin spargerea cu pietre a geamurilor imobilului, iar apoi l-ar fi agresat fizic pe cel din urmă”, a transmis IPJ Constanța.

Polițiștii nu știu deocamdată în ce împrejurări a fost rănit bărbatul de 38 de ani și nici cine l-a împușcat, urmând să afle acest lucru în cadrul anchetei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*