Oprirea controlată a Unității 1 a CNE Cernavodă, anunțată de la începutul acestei săptămâni pentru noaptea de vineri spre sâmbătă, va fi amânata pentru o dată ulterioară, a anunțat SN Nuclearelectrica SA.
„Amânarea opririi controlate a Unității 1 are ca scop asigurarea producției de energie electrică necesară Sistemului Energetic Național în această perioadă în care temperaturile în țară vor fi deosebit de scăzute”, precizează, SNN SA într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, amânarea opririi controlate, planificată inițial pentru noaptea de 15 spre 16 ianuarie, nu are impact în niciun fel asupra funcționării normale a Unității 1, securității nucleare, personalului sau populației.
„De asemenea, au fost luate măsuri compensatorii ce asigură funcționarea Unității 1 a CNE Cernavodă la parametri normali, până la efectuarea lucrărilor de reparație a circuitului tehnologic clasic/ secundar ce urmau a fi derulate în timpul opririi controlate din acest sfârșit de săptămână”, transmite SNN SA.
Nuclearelectrica SA anunță că va comunica data la care se va opri controlat Unitatea 1 în vederea derulării lucrărilor anterior menționate.
Be the first to comment