În urma a 7 percheziții efectuate pe raza pe raza municipiului Constanța și a orașului Ovidiu, au fost reținute 6 persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism și folosirea prostituției infantile.
La data de 19 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 7 percheziții, pe raza municipiului Constanța și a orașului Ovidiu.
Acțiunea a vizat mai multe persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și folosirea prostituției infantile, fapte săvârșite începând cu 2017, pe raza județului Constanța.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor două autoturisme, sume de bani în lei și valută, precum și alte mijloace cu valoare probatorie în cauză.
12 persoane, dintre care și o femeie, cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani, au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, pentru audieri, 6 dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și folosirea prostituției infantile, față de alte 2 persoane fiind luată măsura controlului judiciar.
La data de 20 iunie, persoanele în cauză au fost prezentate Tribunalului Constanța, care a emis pe numele a patru dintre ele mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, față de ceilalți doi fiind luată măsura arestului la domiciliu.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și al jandarmilor.
Be the first to comment