Sărbătoare dublă pentru Arhiepiscopia Tomisului: 15 ani de la întronizarea lui IPS Teodosie, celebrați în Duminica Floriilor

Intrarea Domnului in Ierusalim
Intrarea Domnului in Ierusalim

Încep manifestările dedicate Floriilor și cele din Săptămâna Mare. La Constanța urmează două zile de slujbe dedicate Sfântului Gheorghe și Floriilor.

Pe 23 aprilie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Sâmbătă, 23 aprilie, începând cu ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia (com. Cogealac), așezământ monahal ocrotit spiritual de către Sf. M. Mc. Gheorghe.

Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, al Floriilor

Sâmbătă seara, începând cu ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, urmată de o procesiune cu stâlpări.

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramură de salcie verde şi înflorită, care se împarte credincioşilor ortodocşi, la biserică, în Duminica Florilor) marchează intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Blând şi smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei. Deși oamenii l-au primit cu mare bucurie și cu speranță în suflete pe Cel care avea să se sacrifice pentru păcatele lumii, Iisus era conștient de faptul că peste puțină vreme va fi dat spre Patimi.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 8.30. Totodată, se împlinesc 15 ani de la întronizarea în scaunul arhiepiscopal al Tomisului.

Prima mențiune referitoare la sărbătoarea Floriilor datează din jurul secolului al IV-lea. În trecut, sărbătoarea Floriilor mai purta numele de „Duminica Aspiranților” sau „a Candidaților la Botez”, având în vedere că în aceasta zi toți cei care nu primiseră încă botezul mergeau la episcop pentru a-i cere să îi creștineze, iar regii și împărații acordau grațieri condamnaților, de aceea Duminica Floriilor a mai fost cunoscută în trecut și drept „Duminica grațierilor”.

Biserica Ortodoxă a rânduit în această zi să fie împărțite credincioșilor ramuri de salcie binecuvântate. Crenguțele de salcie amintesc de faptul că în momentul în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim oamenii l-au întâmpinat cu ramuri verzi însă, în același timp, acestea simbolizează și renașterea naturii sau biruința vieții împotriva morții.

În această zi, Biserica dezleagă la pește.

Începutul Săptămânii Patimilor

Duminică, 24 aprilie, în Biserica Ortodoxă începe Săptămâna Patimilor în cadrul căreia, în fiecare seară, se oficiază slujba Deniilor. Cu acest prilej, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Deniei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Cuvântul „denie” provine din slavonă și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Practic este vorba despre oficierea de cu seară a slujbei din dimineața următoare. În creștinismul primar slujbele mai importante se oficiau noaptea, pe de-o parte datorită prigoanelor, iar pe de altă parte pentru a spori profunzimea și intensitatea rugăciunii. Fiecare denie are o semnificație aparte, amintind persoane importante și actualizând evenimente ce au legătură cu Patimile Domnului.

În Lunea Mare, pe 25 aprilie, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Schimbarea la Față” (Biserica Greacă) din Constanța. La slujbă va participa și preotul capelan Ionuț Vaseliu, de la Penitenciarul Poarta Albă, care va veni însoțit de 10 persoane private de libertate, cărora, după slujbă, li se va oferi o masă caldă. Acțiunea face parte dintr-un proiect de reinserție socială a deținuților.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*