FOTO VIDEO Comuna Saraiu are o mașină de pompieri de ultimă generație. Demersurile primăriței Dorinela Irimia, ajutată de Clubul Rotary, au fost încununate de succes

Primarul Dorinela Irimia primește cheile mașinii de pompieri. FOTO Adrian Boioglu
Primarul Dorinela Irimia primește cheile mașinii de pompieri. FOTO Adrian Boioglu

Comuna Saraiu are de zilele acestea propria mașină de pompieri. A fost primită sub formă de donație din Elveția, iar întreg procesul și toată procedura a fost asigurată de Clubul Rotary. Rotarienii au căutat o mașină în stare foarte bună de funcționare, au vorbit cu pompierii elvețieni, au făcut actele, au transportat utilitara in România și au cumpărat și echipament pentru servantii care vor lucra cu ea la incendii. Un gest emoționant și simplu, cu o mare încărcătură emoțională.

Povestea mașinii de pompieri elvețiene ajunsă în România la Saraiu, a început anul trecut, când Clubul Rotary a început să caute o mașină de intervenții în bună stare de funcționare, în cantoanele elvețiene Vaud și Valais. Rotarienii au trimis multe scrisori de intenție în toate părțile, scrisori în care întrebau dacă există pe undeva vreo mașină ce urmează a fi înlocuită sau una care nu mai este de folos pompierilor elvețieni și ar putea fi cedată pentru o donație. N-a trecut o lună de zile și organizația care se ocupă de echipamentele pompierilor (E.C.A.) din cantonul Vaud le-a dat rotarienilor primul motiv de speranță: tocmai ce-și înoiseră parcul de vehicule și aveau unul disponibil. Mai mult, erau dispuși să-l ofere gratuit, cu titlul de donație.

“Dacă bunul Dumnezeu nu ar fi făcut să putem primi în acest protocol semnat cu Elveția, această mașină de pompieri, niciodată din bugetul propriu nu am fi putut accesa această utilitară” spune primărița, Dorinela Irimia.

Lungul drum al mașinii de pompieri elvețiene către Saraiu, abia începea. Rotarienii au vorbit cu specialiștii din cantonul Vaud pentru toate dotările necesare ca autoutilitara să funcționeze. Îi trebuiau furtunuri, țevi, mici subansamble, etc verificate și certificate de elvețieni ca să fie siguri că mașină va funcționa ca un ceas. Că tot era vorba de elvețieni…

Când toate acestea au fost completate și rezolvate, rotarienii au deci că prima etapă a fost încheiată. Tehnica exista – mai trebuiau rezolvate resursele umane: urmau să găsească pompieri profesioniști dispuși să vină la Saraiu ca să-i instruiască pe acest tip de mașină, pe viitorii luptători cu focul din Constanța. Unul dintre membrii Clubului Rotary din Elveția a convins câțiva pompieri ai fabricii pe care o manageria, să vină voluntari în Saraiu pentru instruirea localnicilor.

Pompierii voluntari și-au luat concediu (din concediul lor) și s-au apucat de lucru pentru donația rotarienilor: au inspectat mașina de la primul până la ultimul șurub, au făcut simulări cu ea pe teren, și au tradus toate instrucțiunile de folosire, în românește. Toate acestea, în mod voluntar. Fără bani, fără compensații de niciun fel din partea nimănui. La final, statul elvețian, serviciul vamal și serviciul de automobile au scutit donația de toate taxele aferente de export ce ar fi trebuit plătite. Să nu uităm că Elveția nu face parte din UE, deci are propriile taxe vamale.

“Am fost norocoși c-am ales Saraiu deoarece am găsit aici un om special, în persoana primarului Dorinela Irimia, și o echipa grozavă; suntem încântați și noi dar și partenerii elvețieni. Nimic nu poate fi mai special decât bucuria de a oferi bucurie. Astăzi suntem fericiți c-am dăruit această mașină unei comunități de oameni bogați, muncitori, frumoși” spune Mihaela Belcin, reprezentanta Clubului Rotary.

Dar din dar se face rai. La final, încă o donație: pompierii din Martgny și organizația OVR au oferit îmbrăcăminte de protecție și bocanci pe măsură celor care urmează să devină mai târziu echipajul de servanți ai autoutilitarei de pompieri, în Saraiu. Și cum mai era puțin loc în camion, Banca Raiffeisen a pus la dispoziție și două calculatoare care au ajuns la școala și la biblioteca din comuna Saraiu, pentru a fi de folos tinerilor de aici. De ce au ales rotarienii Saraiu ? Pentru că este o comună mare, plină de ferme agricole, iar focul poate face aici distrugeri imense, dacă este scăpat din mână și devine de nestăpânit.

“Ținând cont că Saraiu are o suprafață destul de întinsă, aproape 14 mii de hectare, teren ce este lucrat de ferme mici, mijlocii și mari, se-ntâmplă la tot pasul astfel de evenimente. Ne rugăm la Dumnezeu să nu existe evenimente însă dacă situația o va cere noi vom fi prompți în sprijinul tuturor comunităților și împrejurimilor din Saraiu” spune primărița Dorinela Irimia.

Trei rotarieni și un pompier elvețian au parcurs 2300 de km, mergând cu 70 km/h ca să aducă mașina la Saraiu. A fost un drum lung care a traversat Elveția, Germania, Austria și România. Au ajuns într-un final, iar ceremonia de predare a mașinii a fost emoționantă: gestul în sine a înglobat multă muncă și efort voluntar făcut în sprijinul comunității conduse de Dorinela Irimia. Iar comunitatea i-a primit cum a putut mai bine pe oaspeți: edilii din Saraiu au hotărât să închine sărbătoarea Zilelor Comunei acestui eveniment legat de elvețieni și de cadoul lor. Petrecerea câmpenească organizată de obicei în 14 octombrie de Sfânta Paraschieva a fost mutată pe 2 iunie, odată cu sosirea invitaților din Elveția.

“Gestul nostru pentru a închina această sărbătoare – Ziua Comunei Saraiu – care este în fiecare an de cuvioasa Paraschieva care este ocrotitoarea localității, am decis să fie ca o ofrandă adusă acestui eveniment” spune vizibil emoționată primărița din Saraiu.

Comuna Saraiu este formată din satele Dulgheru, Saraiu și Stejaru, iar teritoriul comunei cuprinde și fostul sat Albina (în trecut Balgiu) desființat în 1977. Cu totul sunt 1300 de localnici care muncesc să-și îmbogățească comunintatea, iar primărița îi ajută pe partea administrativă cu proiecte de dezvoltare cât mai mari.

“Acum câteva zile a semnat câteva contracte cu Ministerul Dezvoltării pe patru proiecte mari – aproximativ 12 milioane de euro –  începând de la infrastructura de drumuri, poduri, canalizare, apă, cămine culturale. Este un primar care dezvoltă. Sunt ferm convins că-n 2020 când mandatul ei se va termina, va spune cu fruntea sus “Am fost primar la Saraiu și-am dezvoltat această comună !” a declarat Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Gestul clubului Rotary este al doilea de acest fel: în urmă cu 10 ani o mașină de pompieri donată de elvețieni a ajuns în comună Oltina.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*