Șapte persoane din Constanța au fost reținute pentru trafic de minori, trafic de persoane și trafic de droguri

Șapte persoane reținute pentru trafic de minori, trafic de persoane și trafic de droguri

Într-o acțiune coordonată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, a avut loc miercuri, 23 august, o operațiune de amploare care a condus la reținerea a șapte inculpați și demontarea unui grup infracțional specializat în trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și alte infracțiuni grave.

Potrivit informațiilor, grupul infracțional organizat și-a început activitatea în luna noiembrie 2022 pe teritoriul județului Constanța, însă operațiunile sale criminale s-au extins și în Germania și Grecia. Scopul principal al grupării era obținerea de beneficii financiare din activități ilegale, în special traficul de minori, traficul de persoane și practicarea prostituției.

Acestea ar fi obligat la exploatarea prostituției o femeie, de 41 de ani și o minoră, de 16 ani, transportând persoanele vătămate în afara țării și obținând, astfel, sume de bani din practicarea prostituției. În cadrul acțiunii au fost efectuate 13 percheziții domiciliare pe teritoriul județului Constanța, iar rezultatele au fost impresionante. Perchezițiile au fost efectuate la locuințele a opt persoane, din județul Constanța. O serie de probe și mijloace materiale au fost identificate și ridicate, inclusiv telefoane mobile, un laptop, sume semnificative de bani în lei și euro, arme de airsoft, elemente de muniție, arme albe și cantități variate de droguri.

De asemenea, pentru a disimula proveniența banilor obținuți din activitățile ilegale, unul dintre inculpați a depus o sumă de aproximativ 40.000 de lei în contul unei societăți comerciale pe care o administra.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de 7 bănuiți, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal și spălare de bani. În cursul zilei de joi, 24 august, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*