Universitatea Maritimă din Constanța organizează, în perioada 23 – 27 mai, „Săptămâna Porților Deschise”, manifestare ce face parte din campania anuală de promovare a ofertei educaționale a instituției de învățământ superior.
În această perioadă, elevii liceelor constănțene și din județele învecinate, vor avea ocazia să viziteze puncte de interes pentru viața de viitor student: săli de curs, laboratoare, simulatoare, dar și să dialogheze cu profesorii universității.
Studenți și cadre didactice din UMC vor furniza celor interesați, informații despre oferta educațională a celor două facultăți și, de asemenea, le vor oferi acestora mai multe detalii despre perspectivele și oportunitățile de carieră în domeniul maritim.
Participanții vor avea la dispoziție o gamă largă de materiale informative despre disciplinele specifice fiecărui program de studii din cadrul universității și informații legate de admiterea în învățământul superior.
Cei care doresc să participe la acest eveniment, sunt invitați să se înscrie pe site-ul universității sau să ne contacteze la numărul de telefon 0241/664.740.
Totodată, pe 27 mai 2022, 40 de elevi și studenți dornici să deprindă arta navigației sunt invitați să participe la cea de-a patra ediție a concursului „Căpitan pe nava viitorului!”, finanțat de Ministerul Educației. În cadrul acestui program, cei înscriși vor putea descoperi tainele profesiei de căpitan, vor putea afla cum să conducă o navă în diferite situații și cum să coordoneze un întreg echipaj. La finalul competiției, concurenții vor primi certificate de participare, premii și diplome „Căpitan pe nava viitorului!”.
Be the first to comment