Polițiștii din Constanța au fost solicitați să intervină, prin apel la 112, în intervalul 15-16 august, după ce mai multe persoane au ignorat indicațiile salvamarilor și au intrat în apă în ciuda arborării steagului roșu.
Potrivit IPJ Constanța, echipele de poliție au intervenit rapid pentru a face față situațiilor și pentru a impune respectarea regulilor.
În consecință, patru persoane implicate în aceste incidente au fost sancționate contravențional, în conformitate cu legislația în vigoare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 de lei o firmă de colectare a deșeurilor din Techirghiol. Garda de Mediu Constanta a efectuat un control planificat la o societate care desfasoara activitate de colectare […]
Având în vedere faptul că, pe DN 39, între Constanța și Mangalia sunt înregistrate valori ridicate de trafic, polițiștii recomandă șoferilor rute alternative. Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, șoferii pot folosi: Autostrada A2 […]
Polițiștii locali constănțeni verifică frecvent dacă locurile destinate persoanelor cu dizabilități, amenajate și marcate corespunzător în parcările publice din oraș, sunt ocupate de persoane care au acest drept. Astfel, potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, […]
Be the first to comment