Salvamarii fac cu greu față inconștienței turiștilor – 7 misiuni de salvare de la înec în doar câteva ore

Pilotul elicopterului SMURD a dat dovadă de mare îndemânare, aterizând pe un dig îngust. FOTO SAJ Constanța

Valuri mari și curenți puternici, sau pe scurt, pericol mare de înec pe litoral. Salvamarii au arborat steagul roșu ce interzice scăldatul, dar au fost ignorați chiar și de adulții însoțiți de copii.

Au avut nu mai puțin de șapte cazuri de înec în câteva ore, o persoană fiind dată dispărută, iar o alta, a fost transportată în comă la spital.

Valurile sunt spectaculoase, joaca cu ele este frumoasă, dar din nefericire, poate fi mortală. Au o forță foarte mare, iar curenții te pot dezorienta rapid și este nevoie de doar câteva secunde pentru a ajunge sub apă.

„Facem continuu apel la turiști în special, să nu intre în apa mării atunci când sunt valuri și curenți puternici. Acest lucru este semnalizat prin steagul roșu de pe foișoarele salvamarilor. Trebuie să înțeleagă că este pentru binele lor. O vacanță frumoasă se poate transforma oricând într-o tragedie. Cu tot efortul depus de colegii mei și de către salvamari, nu mereu putem învinge forțele naturii“, a declarat plt. Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Au fost probleme pe toate plajele, din sudul litoralului din Vama Veche și până în nord în stațiunea Mamaia. Pompierii cu ambarcațiunile de salvare, echipajele medicale de pe autospecialele Serviciului de Ambulanță, SMURD, elicopter și salvamarii au avut bătăi de cap.

Au fost salvați un copil de 11 ani în stațiunea Mamaia, trei persoane în stațiunea Jupiter, o alta pe plaja 3 Papuci din Constanța, transportat cu elicopterul la spital, în comă, o persoană în Vama Veche. În Eforie Nord, o persoană care s-a avântat în valuri nu a mai fost găsită, echipajele de intervenție trebuind să abandoneze misiunea de căutare din cauza curenților foarte puternici.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*