Clubul Copiilor Medgidia în colaborare cu Primăria Municipiului Medgidia, Federația Română de Modelism și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, organizează în perioada 06-12 august 2017, o inedită competiție cu specific marinăresc.
Proiectul, aflat la cea de-a VI-a ediție, este prilejuit de Ziua Marinei Române și constă în organizarea unei expoziții de machete de nave, concurs de navigație pentru copii și o sesiune de comunicări și referate pentru cadrele didactice cu tema ”Contribuția activităților extrașcolare în dezvoltarea copilului”. La eveniment vor participa copii și cadre didactice din 15 județe ale țării, dar și din Austria, Franța, Slovacia și Turcia.
La Muzeul Marinei Constanța, alături de membrii Ligii Maiștrilor Militari de Marină, se vor desfășura jocuri marinărești, unde copiii vor executa diferite noduri marinărești, vor învăța aruncarea cu bandula și importante tehnici de supraviețuire.
Concursul de navigație va fi organizat la toate clasele de nave (viteză, evoluție, curse electrice, veliere), conform Regulamentului Internațional Naviga, pe poligoane realizate la standard internațional, ceea ce le dă posibilitatea copiilor să se familiarizeze cu sportul de performanță.
Invitații la competiție au participat la Ziua Porților Deschise a Forțelor Navale Române, pe Faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră, ocazie cu care navomodeliștii au urcat la bordul navelor fluviale acostate.
Pentru divertisment, copii vor primi în decursul acestei săptămâni lecții de înot, vizită la delfinariu, program de plajă și programe artistice.
Evenimentul va culmina cu o festivitate de premiere care se va desfășura în sala de spectacole a Casei de Cultură ”Ioan N.Roman”, începând cu ora 10.00.
Be the first to comment