Individul care, în urma unei șicanări în trafic a încercat să își omoare adversarul strivind-ul cu mașina în zona Spitalului Medgidia a fost condamnat definitiv și deja se află în pușcărie. Este vorba de Oguzhan Tarakci de 22 de ani, din Valea Dacilor, iar fapta s-a petrecut în urma cu un an, la începutul lunii aprilie.
Potrivit anchetatorilor, condamnatul, în seara de 2 aprilie 2016 a băut împreună cu mai mulţi prieteni. În jurul orei 22.00, s-au urcat în maşină cu ei la volan şi au plecat spre Medgidia, pentru a merge să joace biliard. La scurt timp după intrarea în oraş, circula pe strada Ion Creangă, pe banda nr. 2, cu viteză redusă. A fost deranjat de manevra unui alt participant la trafic care se plictisise să meargă în spatele său şi l-a depăşit pe partea dreaptă. Încurajat de ceilalţi cinci ocupanţi ai maşinii, s-a luat după el, iar aproape de intersecţia cu strada Republicii i-a blocat maşina în trafic, în zona spitalului din Medgidia. Apoi a coborât şi, cu muşchii umflaţi de alcool şi anturaj, l-a scos pe celălalt şofer din maşină, care se afla împreună cu soţia sa, şi i-a aplicat câteva lovituri. După ce l-a înjurat, s-a urcat în maşină cu intenţia de a pleca. A văzut însă că bărbatul bătut a pus mâna pe telefon şi a bănuit că sună la 112, să îl „toarne“. Anchetatorii spun că atunci a întors maşina cu scârţâit de roţi şi s-a dus în viteză direct spre cel pe care tocmai îl bătuse. Şoferul respectiv vorbea cu un poliţist la telefon, căruia îi reclama fapta, el aflându-se în spatele maşinii sale. A văzut în ultima clipă cum autoturismul agresorului se îndreaptă cu viteză spre el şi a apucat să se ferească, sărind pe capota maşinii acestuia, înainte să îi lovească propriul autoturism. Victima a căzut la pământ, rostogolindu-se pe trotuar, sub privirile îngrozite ale soţiei sale şi ale mai multor taximetrişti care se aflau în zonă. Oguzhan Tarakci nu s-a mulţumit cu atât, şi, împreună cu pasagerul de pe scaunul dreapta faţă, a coborât şi l-au luat iar la bătaie pe bărbatul care tocmai scăpase fără a fi strivit. Un echipaj al poliţiei a ajuns în scurt timp la faţa locului, surprinzând agresiunea în flagrant. Oguzhan Tarakci a refuzat să sufle în aparatul etilotest, dar şi să meargă la spital, să i se recolteze probe biologice de sânge.
Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru mai multe fapte penale, printre care, cea mai grava fiind de tentativa de omor. In urma judecării faptelor, Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Mandatul a fost pus în aplicare de către polițiștii din Medgidia, Oguzhan Tarakci fiind escortat în Penitenciarul Poarta Alba.
Be the first to comment