Restaurant din Constanța, amendat 3.000 de lei pentru organizarea unei pomeni

Un restaurant din municipiul Constanța a fost amendat, sâmbătă, de polițiști, cu 3.000 de lei, pentru organizarea unei pomeni deși acest lucru este interzis prin lege în perioada stării de alertă.

Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 3 Constanța s-au sesizat din oficiu, sâmbătă, în jurul orei 12.00, cu privire la faptul că la un restaurant din municipiul Constanța ar avea loc un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„Polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o comemorare, care se desfășura atât în spațiu închis, cu participarea a 38 de persoane, cât și pe terasa localului, alte 22 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private, precum nunți, botezuri ori mese festive”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Administratorul societății comerciale în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar în cauză se continuă verificările.

Prin legislația actuală se interzice organizarea de evenimente private – nunți, botezuri, mese festive etc, în spații închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente. În același timp, se interzice organizarea de evenimente private – nunți, botezuri, mese festive etc, în spații deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente. În plus, potrivit legii, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

Polițiștii constănțeni efectuează zilnic activități de prevenire, combatere și limitare a răspândirii infecției cu COVID-19.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*