Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanta „Căluţul de mare” a programat sâmbătă, 14 august, de la ora 11.00 avanpremiera spectacolului Regele Cerb, o adaptare după textul scriitorului renascentist Carlo Gozzi.
Spectacolul este recomandat etapei de vârstă 4+.
Regia artistică, scenariul și ilustrația muzicală: Gabriel Apostol
Scenografia: Clara Dărângă
In distribuție: Daniela Vlad, Inga Marcu, Rovena Paraschivoi, Claudia Brădescu, Daniel
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un tânăr de 29 de ani a murit, duminică seară, după ce a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului ce leagă Valu lui Traian de Constanța. Potrivit polițiștilor constănțeni, duminică seară, în […]
Polițiștii constănțeni au fost sesizați în dimineața zilei de miercuri, 22 februarie, după ce în zona Satului de Vacanță din Constanța, în canalul care face legătura dintre lacurile Siutghiol și Tăbăcărie, se află cadavrul unui […]
Autoritatea Navală Română a decis să suspende căutările marinarilor dispăruți, iar motivul a fost lăsarea întunericului. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. […]
Be the first to comment