Recomandări pentru perioada sezonului estival pentru zona de frontieră a județului Constanța cu Bulgaria

Mii de români pleacă în vacanță în Bulgaria. FOTO C.B.

În perioada sezonului estival, numărul turiştilor români şi străini care tranzitează punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria se află în creștere, Garda de Coastă a luat o serie de măsuri menite să reducă timpii de așteptare în punctele de trecere.

Măsurile dispuse asigură gestionarea eficientă a situaţiei operative pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona litoralului Mării Negre, în Delta Dunării şi în alte zone de interes turistic aflate în zona de competenţă a Gărzii de Coastă.

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.

În acest sens, va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.

De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

Pe întreaga perioadă a sezonului estival se vor executa atât acțiuni punctuale cât și misiuni în sistem integrat cu celelalte structure ale M.A.I. în județul Constanța, pentru prevenirea stărilor conflictuale și menținerea ordinii și liniștii publice în incinta punctelor de trecere a frontierei și în localitățile aflate în zona de frontier.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Recomandări

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, astfel:

  • P.T.F. Vama Veche – Durankulak;
  • P.T.F. Ostrov – Silistra;
  • P.T.F. Negru Vodă – Kardam;
  • P.T.F. Lipnița – Kainardja și P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ . Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.

Valori de trafic

Anul trecut, în perioada sezonului estival, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 1.374.500 de persoane, precum și de 340.250 de mijloace de transport.

Se constată o creştere semnificativă a valorilor de trafic prin P.T.F. Vama Veche, prin acest punct de trecere efectuând formalităţile de frontieră aproximativ 880.000 de persoane, situaţie care se menţine în acelaşi trend şi în prezent, în mod special în zilele de sfârşit de săptămână când valorile de trafic cresc cu peste 200% .

De asemenea, reamintim, posibilitatea achiziționării on-line de vignete, prin intermediul site-urilor web: www.bgtoll.bg (acest site având și meniu în limba română) sau www.vinetki.bg, precum și din punctele de frontieră, pentru toate categoriile de autovehicule, preţurile acestora rămânând neschimbate.

Totodată, reamintim și faptul că, Direcţia Generală „Poliţia Naţională” – Serviciul Poliţie Rutieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Republica Bulgaria va restricţiona, pe anumite sectoare de drum din Bulgaria, circulaţia pentru mijloacele de transport cu masa de peste 12 tone, inclusiv ansamblu de vehicule, cu remorci și semiremorci, mașini și utilaje agricole, tractoare, utilaje și mașini specializate pentru lucrări în anumite zile ale săptămânii şi în diferite perioade de timp.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*