Recomandări ale polițiștilor privind utilizarea articolelor pirotehnice

Acțiune preventivă a polițiștilor. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității din Constanța au desfășurat ieri, 10 decembrie, activități preventive în școlile gimnaziale și grădinițele din municipiul Constanța, pentru a informa copiii despre riscurile utilizării ilegale a obiectelor pirotehnice.

Polițiștii le-au explicat elevilor, prin exemple concrete, legislația privind manipularea articolelor pirotehnice și pericolele asociate acestora.

De asemenea, au abordat teme legate de consumul de droguri și violența în școli.

Pentru a preveni incidentele, polițiștii au recomandat achiziționare articolelor pirotehnice doar de la persoane autorizate, verificarea etichetelor produselor, care trebuie să fie inscripționate în limba română și sesizarea, de îndată, a Poliției, în caz de vânzare ilegală de articole pirotehnice.

De asemenea, au reamintit câteva reguli importante:

– Articolele pirotehnice F1 pot fi vândute doar celor de peste 16 ani, iar cele din categoriile T1 și P1 doar celor de peste 18 ani;

– Utilizarea acestora este interzisă între 24:00 și 6:00, în apropierea clădirilor de locuințe sau a unor obiective cu risc de incendiu/explozie, în zonele cu risc de alunecări de teren și pe drumurile publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*