SN Nuclearelectrica SA a anunțat că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat în data de 5 septembrie, ora 15:00.
Măsura este luată în vederea efectuării unor lucrări de reparație la podul Mașinii de Încărcat/Descarcat combustibil (“MID”). Specialiștii estimează că durata opririi controlate va fi de 72 de ore.
Oprirea controlata și realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranță și în conformitate cu procedurile specifice ale centralei.
SNN va transmite un comunicat de presă la finalizarea lucrărilor și reconectarea Uniții 2 CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cea de a doua ediție a Conferinței Naționale a Ghizilor de Turism debutează luni, 20 februarie 2017 la Oradea. Zeci de participanți din toată țara au ajuns astăzi în vestul României pentru a lua parte […]
Năvodărenii stau în ger pentru că rețeaua de gaze nu funcționează de câteva ore bune. Mai grav este că defecțiunea survine în cea mai friguroasă zi a acestui sezon rece. Primarul orașului, Nicolae Matei spune […]
Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia, articole vestimentare în valoare de peste 15.000 de lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Potrivit […]
Be the first to comment