Polițiști constănțeni din cadrul structurilor de investigații criminale, ordine publică și rutieră au desfășurat, în dimineața zilei de joi, 2 martie, o acțiune cu efective mărite, pentru creșterea gradului de siguranță, pe raza municipiului Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, în intervalul orar 06.00 – 10.00, polițiști din cadrul structurilor Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost legitimate aproximativ 70 de persoane și au fost oprite, pentru control, 12 autovehicule, totodată fiind verificate și 18 locații publice, iar în urma activităților, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.000 de lei, și au constatat o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Astfel, în jurul orei 09.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe șoseaua Mangaliei având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru perioada în curs. În cauză a fost constituit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța.
Be the first to comment