Razie a polițiștilor din Mangalia. Au fost legitimate 240 de persoane și verificate 86 de vehicule

Razie la Mangalia. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii din Mangalia au făcut o razie și au legitimat 240 de persoane, fiind verificate 86 de vehicule.

La data de 5 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Mangalia și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatore de accidente rutiere.

Astfel, au fost legitimate 240 de persoane, au fost verificate 86 de vehicule și 13 societăți comerciale.

Au fost testați 23 de conducători auto cu aparatul etilotest și 4 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care 16 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 4 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 6.000 de lei.

De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare și au fost constatate 5 infracțiuni.

La data de 5 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a condus un autoturism. pe  D.N. 39, în comuna 23 August, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost transportat la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*