O declarație a primarului Decebal Făgădău a aprins spiritele.
Edilul de la Constanța a declarat, citat de ordinea.ro, “Dacă investitori înseamnă Boroianu și Dragomir și se mută la Ovidiu, ok!”. Primarul făcea referire la faptul că investițiile unor oameni de afaceri liberali în orașul Ovidiu nu se ridică la valoarea unor alte investiții atrase de Primăria Constanța în port.
Ca răspuns la “acuzațiile” lui Făgădău, primarul din Ovidiu, George Scupra a amintit că Boroianu și Dragomir sunt locuitri ai orașului și nu doar investitori.
“Nu sunt avocatul nici al lui Boroianu nici al lui Dragomir. Suntem onorați ca domnul primar Făgădău simte nevoia să compare investițiile din Constanța cu cele din Ovidiu este ca și când compari merele cu perele… Când vorbim de Constanța, nu putem sa nu ne gândim la ce investiții se fac în Cluj, Sibiu, Oradea, Timișoara, Iași.
Boroianu reprezintă ca deputat județul Constanța, Nu Ovidiu! Tot în Ovidiu stă și Ștefan Mihu, deputat PSD, și ne bucurăm că au ales să stea în Ovidiu pentru că aici beneficiază de tot confortul pe care îl poate oferi un oraș: liniște, curățenie, infracționalitate redusă, spații verzi precum faleza lac Ovidiu”, a declarat George Scupra.
Primarul de la Ovidiu a adus în discuție și faptul că administrația locală pe care o conduce va lansa ideea de buget participativ, așa cum se întâmplă la Cluj, dar nu și la Constanța.
Be the first to comment